Analiza coșului este o metodă de extragere a datelor care studiază comportamentul de cumpărare al clienților prin analizarea combinațiilor de produse din coșurile de cumpărături ale clienților. Un exemplu clasic este fenomenul „bere și scutece” descoperit de Walmart în anii 1990 în Statele Unite. Acest fenomen a rezultat din faptul că tații care trebuiau să cumpere scutece în weekend cumpărau adesea și bere. Scopul principal al analizei coșului este de a optimiza configurația produsului, de a înțelege nevoile clienților și de a analiza tendințele de vânzări. Analiza sa se bazează pe trei indicatori cheie: suport (probabilitatea ca o combinație de produse să fie achiziționată simultan), încredere (probabilitatea condiționată ca produsul B să fie achiziționat după achiziționarea produsului A) și boost (efectul de stimulare al achiziționării produsului A asupra probabilității de cumpărare a produsului B).
Testarea coșurilor vizează în primul rând coșurile de cumpărături utilizate în retail și în supermarketuri, testând mai mulți indicatori, cum ar fi igiena, materialele și capacitatea de încărcare{0}}pentru a se asigura că respectă standardele din industrie și cerințele de siguranță ale consumatorilor. Elementele de testare includ în principal analiza compoziției materialelor, testarea microbiană, testarea capacității portante-, testarea rezistenței la abraziune, rezistența la impact, plastifiant și migrarea metalelor grele, rezistența culorii și rezistența mânerului. Domeniul de testare acoperă diferite tipuri de coșuri de cumpărături, inclusiv din plastic, metal, materiale pliabile, biodegradabile și coșuri cu senzori inteligenți. Metodele de testare relevante fac referire la o serie de standarde interne și internaționale, cum ar fi GB/T, ISO, ASTM și EN, inclusiv GB/T 2918-1998, ISO 22196 și ASTM D638.